Descoperirea Vietnamului

CAPITOLUL I

Prezentare generală

1 - Informaţii de bază

Republica Socialistă Vietnam este o fâşie de pământ având forma unui S, situată în centrul regiunii Asia de Sud-Est, în Estul peninsulei Indochina, se învecinează cu China în Nord, cu Laos şi Cambogia în Vest, în Est priveşte Marea de Est (Marea Chinei de Sud) şi oceanul Pacific. Litoralul Vietnamului se întinde pe o lungime de 3.260 km, graniţa terestră pe lungimea de 4.510 km. în largul coastelor, Vietnam are un sistem de insule şi grupuri de insule conţinând mii de mici şi mari insule situate din Nord până în Sud, dintre care două arhipelaguri Hoang Sa (Paracel) şi Truong Sa (Spratly).

Suprafaţă: 331.689 km².              

Populaţie: 85.789.573 (01/04/2009).

Capitală: Hanoi.                        

Sistem politic: Republică socialistă.              

Ziuă naţională: 2 septembrie.               

Limbă oficială: vietnameză.

Unităţi administrative: 64 de provincii şi municipii centrale.

Monedă: Dong (aproximativ 18.000 VND = 1 USD).

Sistem economic: Economie de piaţă cu orientare socialistă.

Transport: Vietnam are o reţea rutieră de 86.327 km şi 3.219 km de căi ferate. Aeroporturile mari sunt la Ha Noi, Ho Şi Min, Da Nang, Hue, Hai Phong, Đien Bien, Vinh, Nha Trang... Compania aeriană naţională Vietnam Airlines are 42 trasee internaţionale şi 19 trasee naţionale. Porturile maritime principale sunt: Hon Gai, Hai Phong, Đa Nang, Qui Nhon, Cam Ranh, Vung Tau, Sai Gon...

2 - Teritoriul

Trei sferturi din teritoriul Vietnamului sunt acoperite de munţi dar majoritatea munţilor sunt puţin înalţi, 2 delte mari, multe fluvii şi râuri, precum şi un litoral lung. Lanţul muntos se întinde de la graniţa de Nord-Vest până la partea de Est a părţii sudice a ţării, având 1.400 km lungime, compus din 4 regiuni muntoase principale:

Regiunea montană de Nord-Est (se mai numeşte Viet Bac): De la bazinul fluviului Roşu până la Golful Tonkin. Aici sunt multe peisaje faimoase precum: caverna Tam Thanh, Nhi Thanh (provincia Lang Son), grota Pac Bo, cascada Ban Gioc (provincia Cao Bang), lacul Ba Be (provincia Bac Kan), muntele Yen Tu, golful Ha Long – “Patrimoniul natural al Lumii” (provincia Quang Ninh). Vârful muntelui Tay Con Linh (provincia Ha Giang) are 2.431m altitudine fiind cel mai înalt în regiunea de Nord-Est.

Regiunea montană de Nord-Vest: se întinde de la graniţa de Nord (lângă China) până în Vestul provinciei Thanh Hoa. Acesta este o zonă montană impozantă în care se află vârful Sapa (provincia Lao Cai) cu altitudinea de 1.500m. În zona montană de Nord-Vest se mai găsesc şi vestigiile unui faimos câmp de luptă Dien Bien Phu şi vârful muntelui Phan Si Pang, cu 3.143 m înălţime, cel mai înalt munte din Indochina.

Zona montană de Nord Truong Son: de la Vestul provinciei Thanh Hoa pâna la zona montană Quang Nam - Đa Nang, are rezervaţia naţională Phong Nha - Ke Bang (provincia Quang Binh) – un patrimoniu natural al lumii cu faimoase trecătoare Ngang şi Hai Van... Cu deosebire, are pe făgaşul Ho Şi Min cunoscut de lume mai mult datorită minunilor realizărilor vietnamezilor în cea de-a 2-a mare rezistenţă  împotriva agresorilor în secolul 20.

Zona montană de Sud Trưong Son: situată în Vestul provinciilor câmpiei din Sudul Centrului ţării. Aceasta este vastul podiş Tay Nguyen plin de legende, având multe taine despre plante, animale, culturi speciale ale etniilor minoritare şi oraşul Da Lat – punct turistic ideal şi faimos de la sfârşitul secolului 19.

Delta fluviului Roşu (Delta de Nord sau Delta Tonkin): are suprafaţa de aproximativ 15.000km² fertilizată de aluviuni ale celor două mari fluvii care sunt fluviul Roşu şi fluviul Thai Binh, este domiciliul vietnamezilor antici, legat de procesul creării civilizaţiei orezului.

Delta fluviului Mekong (Delta de Sud sau Delta Cochin China): cu suprafaţa de peste 40.000km², este o regiune foarte fertilă, climă favorabilă, este cel mai mare hambar de orez al Vietnamului.

Pe teritoriul Vietnamului sunt mii de fluvii mari şi mici. De-a lungul mării, cam la fiecare 20 km există un estuar, de aceea, transportul fluvial este cât de cât favorabil. Cele două sisteme fluviale importante sunt fluviul Roşu în Nordul şi fluviul Mekong (numit de altfel fluviul Cuu Long – 9 dragoni) în Sudul ţării. Totalul lungimii râurilor este de 41.000 km, debitul total fiind de 300 miliarde de m³ de apă şi 3.100 km de canale. Fluviul Roşu are 1.149 km de lungime dintre care 510 km curg pe teritoriul Vietnamului. Fluviul Mekong are 4.220 km de lungime dintre care 220 km curg pe teritoriul Vietnamului.

3 – Mare

Litoralul Vietnamului are 3.260 km lungime, cu multe staţiuni frumoase ca: Tra Co, Sam Son, Lang Co, Non Nuoc, Nha Trang, Mui Ne, Vung Tau, Ha Tien... În unele locuri, munţii se întrepătrund spre mare formând o frumuseţe impozantă ca de exemplu: Golful Ha Long, declarat de UNESCO ca fiind minune a lumii. Vietnam are multe porturi navale mari precum: Hai Phong, Đa Nang, Qui Nhon, Cam Ranh, Vung Tau, Sai Gon...

4 - Climă

Întregul Vietnam este situat în zona tropicală, în emisfera nordică, fiind mai apropiat de tropic decât de ecuator. Temperatura medie anuală este de la 22ºC până 27ºC. În fiecare an, sunt aproximativ 100 zile ploioase cu precipitaţii medii de 1.500 până la 2.000 mm. Umiditatea aerului este cam de 80%. Numărul orelor de soare sunt aproximativ 1.500-2.000 de ore. În general, Vietnam are un anotimp călduros, ploios şi un anotimp răcoros mai secetos. Doar clima provinciilor nordice (de la trecătoarea Hai Van spre Nord) se schimbă în patru anotimpuri: primavară, vară, toamnă, iarnă.

5 - Resurse

Vietnam are numeroase şi diverse resurse silvice, acvatice, maritime şi minerale precum şi peisaje turistice frumoase.

Resursele pădurii: Pădurile Vietnamului au multe tipuri de copaci cu lemn valoros şi 12.000 de specii de plante avansate. Plantele medicinale însumează 1.500 de specii. Alte resurse de păduri sunt ciupercile aromatice, ciuperci Linh Chi, urechi de lemn, miere de albine. Despre animale, sunt estimativ în jur de 1.000 de specii de păsări, 300 de specii de animale, 300 de specii de reptile şi broaşte, nesocotind speciile de insecte. În  afară  de  speciile  de  animale  des întâlnite precum cerbi, caprioare, urşi, maimuţe… mai  sunt şi  nişte specii valoroase de  animale cum ar fi tigrii, elefanţi, rinoceri, bivoli, păuni...

Resursele acvatice şi maritime: Vietnam are bogate resurse de creveţi, peşti... dintre care sunt multe specii valoroase. Numai la mare sunt deja 6.845 de specii, dintre care sunt 2.038 de specii de peşti, 300 de specii de crabi, 300 de specii de crustacee, 75 de specii de creveţi, 7 specii de sepii, 653 de specii de alge... Sunt multe specii cu carne delicioasă, foarte nutritivă precum ton, calamar, scoici... Marea Vietnamului este şi un potenţial de exploatare a sării pentru populaţie, pentru industrie şi export.

Resursele de apă: Vietnam se află pe lista ţărilor cu resurse bogate de apă. Suprafaţa apelor este mare şi distribuită în mod echivalent în toate zonele ţării. Râuri, izvoare, lacuri, canale, mări… toate sunt favorabile transportului pe apă şi hidroenergiei, furnizează apă pentru cultivare, pentru viaţă... Sistemul izvoarelor cu apă caldă şi apă minerală este foarte bogat şi distribuit cât de cât în mod echivalent în toată ţara.

Resursele minerale: Vietnam are diverse resurse minerale precum: cărbuni, fier, aluminiu şi metale rare, majoritatea lor se concentrează în Nordul şi Centrul ţării; pe platoul său continental şi regiunile sale litorale găsindu-se numeroase zăcământe de ţiţei şi gaz. Cărbunii se regăsesc în principal în Nordul şi Centrul ţării, cu o rezervă estimativă de 6,6 miliarde de tone, în delta Tonkinului cu rezerva prevăzută de aproape 200 de miliarde de tone. Rezerva de ţiţei explorată este în jur de 1,7 miliarde de tone şi gaz de aproape 835 miliarde de m³. Rezerva prevăzută de ţiţei este 6 miliarde de tone şi respectiv gaz de 4.000 miliarde de m³. Uraniu deţine o rezervă prevăzută de 200-300 de mii de tone, cu un procent mediu de U₃O₈ de 0,1%. Metale feroase (fier, mangan, titan); metale neferoase (aluminiu, cupru, aur, staniu, plumb...); minerale nemetale (apatit, pirită...).

Resursele turistice: Vietnamul este în esenţă o ţară tropicală, cu verdeaţă în toate cele patru anotimpuri, relieful deţinând atât munţi, păduri, fluvii, mări, câmpii cât şi podişuri. Munţii au creat podişuri cu climă foarte apropiată zonelor temperate, numeroase peşteri, cascade, mlaştini, multe puncte de odihnă şi peisaje încântătoare.

Cu mii de ani de istorie, Vietnam are peste 7.000 de vestigii istorice, culturale (dintre care cam 2.500 au fost clasificate sub protecţia Statului), care sunt urmele procesului înfiinţării şi protejării ţării, precum Templul Hung, Cetatea sprirală Co Loa, Templul Literaturii... Spre deosebire de grupul de vestigii al fostei capitale Hue, Cartierul antic Hoi An şi Complexul de temple şi turnuri My Son au fost recunoscute de UNESCO ca fiind patrimonii culturale ale lumii. Mii de pagode, temple, biserici, construcţii, opere de artă – culturale situate peste tot, în toate localitătile ţării sunt puncte turistice atragătoare pentru turiştii de pe întreg mapamondul.

6- Demografie

Vietnam este o ţară cu 54 de etnii, dintre care etnia Kinh ocupă aproape 87% din populaţia totală a ţării, trăind concentrat în delta fluviului Roşu, în câmpiile litorale din Centrul ţării, în delta fluviului Mekong şi în oraşele mari. Celelalte 13% sunt populaţia celor 53 etnii, de obicei se numesc etnii minoritare, majoritatea lor au domicilii în regiunile de podiş şi montane (ocupând 2/3 din teritoriu) întinzându-se din Nord şi până în Sud. După rezultatul recensământului din 01/04/2009, populaţia Vietnamului este de 85.789.573 locuitori (50,86% sunt femei, 49,14% sunt bărbati şi cam 55% din populaţie este în vârstă de muncă), cu rata creşterii anuală de 1,16% şi speranţa medie de viaţă de peste 72 ani.

În istorie, etniile se unesc şi se leagă pe pământul vietnamez, prin războaiele apărării patriei împotriva invadatorilor străini, etniile s-au construit şi s-au dezvoltat într-o comunitate populară vietnameză unită şi nestrămutată. Statul Republicii Socialiste Vietnam este Statul unit al etniilor rezidente în Vietnam. Statul realizează politica egalităţii, unităţii şi ajutării între etnii, interzice orice activitate de discriminare şi de împărţire a poporului. Etniile au dreptul să-şi folosească limba maternă de vorbit şi de scris, să-şi menţină identitatea şi să-şi valorifice obiceiurile, tradiţiile şi culturile frumoase. Guvernul vietnamez a implementat multe politici concrete şi priorităţi aparte cu scopul de a ajuta compatrioţii montani să atingă nivelul dezvoltării regiunilor de deltă, şi între timp încearcă să dezvolte şi să păstreze identitatea culturală tradiţională a fiecărei etnii.

CAPITOLUL II

Recapitularea istoriei Vietnamului

1 - Preistoria

Epoca Paleolitică: Oamenii au apărut devreme pe pământul Vietnamului. Studiile arheologice recente au demonstrat existenţa oamenilor pe teritoriul Vietnamului încă din epoca paleolitică (acum 300.000-500.000 de ani). Arheologii au găsit urme de pitecantropii Homo-erectus în caverne, în provinciile Lang Son, Nghe An, Yen Bai; în urmele civilizaţiilor Nui Do (provincia Thanh Hoa), Than Sa (provincia Thai Nguyen), Son Vi (provincia Phu Tho), acum 10.000 - 30.000 de ani. Atunci oamenii ştiau deja să folosească uneltele rudimentare de piatră cioplită, locuiau dispersaţi şi destul de aglomeraţi pe pământul vietnamez.

Epoca neolitică: reprezentată în mod tipic de civilizaţiile Hoa Binh, Bac Son (acum 6.000 - 10.000 de ani). Oamenii deja au folosit multe unelte de piatră cu funcţii separate; au ştiut să facă ceramici şi cultivare simplă. Civilizaţiile Hoa Binh - Bac Son (aproximativ 10.000 de ani î.H.) au demonstrat apariţia agronomiei şi creşterii animalelor, probabil şi arta de cultivare a orezului.

2 - Perioada edificării ţării

Epoca metalelor: acum 4.000 de ani, poporul vietnamez a fost format şi a început să se dezvolte în delta fluviului Roşu şi delta fluviului Ma în Nordul Vietnamului de azi. Oamenii din zonele montane au coborât în zonele de câmpie, de la o generaţie la alta, au exploatat pământul pentru cultivare. Au creat un sistem de diguri şi baraje pentru a stăpâni fluviul Roşu, care inunda în fiecare an. Procesul de muncă, de creare şi de luptă neoprită împotriva calamităţilor naturale, servind la cultivarea orezului, a format civilizaţia orezului şi cultura satului în Vietnam. Cu 1.000 de ani î.H., regii Hung au edificat ţara Van Lang, iar după aceea, numele s-a schimbat în Au Lac. De atunci, de la epoca cuprului şi până în epoca fierului, în Vietnam au fost formate trei centre culturale mari care sunt Phung Nguyen - Đong Son (regiunea de Nord), Long Thanh - Sa Huynh (regiunea de Mijloc) şi Cau Sat, Doc Chua - Đong Nai (regiunea de Sud). Acestea au avut relaţii reciproce strânse de-a lungul timpului şi au luat parte la crearea caracteristicilor tradiţionale ale culturii vietnameze unite în diversitate.

3 - Perioada sub dominaţia chineză

În anul 207 î.H., Statul Au Lac a fost învadat de Statul Nam Viet din Nord. Anul 111 î.H, Nam Viet a fost distrus de dinastia Han - o dinastie feudală chineză. Au Lac a fost transferat în mâna dinastiei Han şi a fost împărţit în judeţe şi sectoare. De atunci, Vietnam a intrat în perioada dominaţiei imperiilor feudale chineze. În toată această perioadă, vietnamezii s-au ridicat în mod continuu împotriva agresorilor chinezi pentru a-şi recâştiga independenţa, începând cu insurecţia celor două Doamne Trung (anii 40-43), după aceea, insurecţia Doamnei Trieu (anul 248). La mijlocul secolului 6, insurecţia Ly Bi a câştigat creând Statul Van Xuan, dar a existat într-un scurt timp. Urmează insurecţiile ale Mai Thúc Loan (anul 722), Phung Hung (anii 766-791)... şi în sfârşit, victoria lui Ngo Quyen în faţa armatei dinastiei Han de Sud (Nam Han) pe fluviul Bach Dang în anul 938, care a salvat ţara din dominarea de aproape o mie de ani a feudalismului chinez, recâştigând libertatea pentru Poporul vietnamez. Dominarea feudalismului chinez nu a putut asimila cultura vietnameză şi nu a putut să supună voinţa indomptabilă a Poporului vietnamez.

4 - Perioada independenţei

În secolul 10, ţara şi-a recâştigat independenţa, construind un stat independent care se numeşte Đai Viet. Ţara a trecut peste multe dinastii feudale, dintre care cele mai importante sunt dinastia Ly (secolul 11 - 12), dinastia Tran (secolul 13 - 14), dinastia Le (secolul 15 - 17) cu o administraţie a concentrării puterii, o armată puternică, o economie şi o cultură  dezvoltată. De-a lungul perioadei, Vietnam a trebuit în mod continuu să se lupte împotriva invaziilor imperiilor feudale chineze. Rezistenţele îndelungate şi grele împotriva invaziei armatei dinastiei chineze Song (secolul 11), Yuan (secolul 13), Ming (secolul 15) au obţinut victorii covârşitoare. Până în secolul 17 şi 18, sistemul feudal vietnamez s-a domolit grav, insurecţiile ţărăneşti apărând în continuu şi mişcarea ţărănească Tay Son (1771-1802) a distrus regimurile regale şi de stăpân separatiste, unind ţara, alungând invadatorii dinastiei chineze Quing şi a realizat multe reforme sociale şi culturale. Dar nu cu mult timp după aceea, cu ajutorul străin, Nguyen Anh a câştigat dreptul de a domina ţara, înfiinţând dinastia Nguyen, ultima dinastie feudală în Vietnam.

5 - Perioada sub dominarea franceză

În anul 1857 guvernul francez a adoptat hotărârea de a invada Vietnamul. Dar datorită aparării ferme a vietnamezilor patrioţi, abia după 30 de ani, colonialiştii francezi au reuşit să-şi stabilească stăpânirea pe întregul teritoriul vietnamez. La începutul secolului 20, activităţile economice şi sociale ale Franţei au început să fie mai intensificate. Francezii s-au concentrat să investească în domenii de exploatare de mine, alte industrii şi câteva plantaţii mari de cafea, ceai, cauciuc... Deci cu schimbările economice, în societatea vietnameză au apărut noi clase sociale cum sunt clasa capitalistă şi clasa muncitorească. Sub dominaţia colonialistă drastică franceză, patrioţii vietnamzi s-au ridicat în continuare să înfăptuiească lupte de eliberare naţională. Tipic fiind tânărul patriot Nguyen Ai Quoc, devenit apoi Preşedintele Ho Şi Min, care a plecat în străinătate pentru o perioadă îndelungată căutând calea salvării ţării. El a înfiinţat Partidul Communist Indochinez în data de 03.02.1930 şi de atunci, comuniştii vietnamezi şi-au primit rolul de conducător al mişcării eliberării naţionale.

6 - Vietnam în perioada 1945 - 1985

Cel de-al 2-lea Război Mondial s-a sfârşit când fasciştii japonezi, care dominase singuri Indochina din martie 1945, s-au predat Aliaţilor, sub conducerea Partidului Comunist, întregul popor s-a ridicat să realizeze cu succes Insurecţia Generală în august 1945 şi pe 02.09.1945, Preşedintele Ho Şi Min (1890 – 1969) a citit Proclamaţia Independenţei în piaţa Ba Dinh (Hanoi), înfiinţând Republica Democratică Vietnam.

Imediat după succesul revoluţiei din August, Poporul vietnamez a trebuit să se confrunte cu comploturi şi activităţi de invazie ale multor inamici străini. În anul 1946, colonialiştii francezi s-au întors să invadeze Indochina. Poporul vietnamez sub conducerea Partidului Communist şi a Preşedintelui Ho Şi Min a purtat rezistenţă apărând independenţa. Victoria militară istorică de Dien Bien Phu (07.05.1954) a dus la terminarea primei rezistenţe de apărare îndelungată şi cu multe pierderi a Poporului vietnamez. Pe baza Convenţiei de la Geneva (1954), independenţa, unitatea şi integritatea teritorială ale Vietnamului au fost recunoscute oficial de toată lumea. Prin această Convenţie, deocamdată ţara a fost împăţită în două regiuni - Nord şi Sud, paralela 17 a fost pusă ca linie de demarcaţie temporară, şi ele se vor uni după doi ani (1956) printr-o alegere generală. În această perioadă, Nordul Vietnamului se numea Republica Democratică Vietnam, sub conducerea Partidului Celor ce muncesc Vietnamez (noua denumire a Partidului Communist Indochinez începând din 1951) cu capitala Ha Noi. Sudul se numea  Republica Vietnam, sub administrarea guvernului marionetă sprijinit de Franţa, şi pe urmă de SUA, cu capitala Saigon.

După ce s-au retras colonialiştii francezi dinspre Nord, Vietnam a fost tot împărţit în două regiuni. În regiunea de Sud, guvernul Saigon a folosit toate puterile ca să împiedice alegerea generală, reprimând şi eliminând disidenţii, împiedicând voinţa poporului de a uni ţara. Mişcarea luptei pentru pace şi unire a ţării a apărut în data de 20.12.1960, Frontul Naţional al Eliberării Regiunii Sudice a fost înfiinţat. Pentru menţinerea regimului de la Saigon, SUA i-a intensificat ajutorul militar. În special începând din mijlocul anilor 1960, SUA a trimis peste o jumătate de milion de soldaţi americani şi aliaţi în Sudul Vietnamului, luând direct parte la confruntări militari şi din 05.08.1964 a început să bombardeze Nordul Vietnamului. Poporul vietnamez, urmând învăţăturile Preşedintelui Ho Şi Min "Nimic nu-i mai valaros decât independenţa şi libertatea", s-a străduit să se lupte foarte hotărât şi a obţinut victoria în ambele regiuni de Nord şi Sud. La începutul anului 1973, Washington-ul a fost obligat să semneze Convenţia de la Paris despre restabilirea păcii în Vietnam şi retragerea completă a trupelor americane din Sudul Vietnamului. În primăvara anului 1975, cu spiritul de mare solidaritate naţională şi având sprijinul umanităţii progresiste, iubitoare de pace şi de dreptate din întreaga lume, forţele armate revoluţionare şi Poporul vietnamez au făcut un atac general şi o răscoală având ca vârf pe campania istorică Ho Şi Min, distrugând regimul Saigon, eliberând regiunea de Sud, unind ţara (30.04.1975).

În data de 25.04.1976, Adunarea Naţională unită a Vietnamului - cel mai superior organ reprezentativ al Poporului şi cel mai superior organ de putere al Statului - a hotărât să schimbe denumirea ţării fiind Republica Socialistă Vietnam cu teritoriul conţinând ambele regiuni de Nord şi Sud, capitala fiind Hanoi. Partidul Comunist Vietnamez (fost Partidul Celor ce muncesc Vietnamez) practică doctrina Marx-Leninistă şi ideologia lui Ho Şi Min, este forţa conductoare a Statului şi a societăţii, toate activităţile sale se supun Constituţiei şi legislaţiei.

Poporul vietnamez a început să întreacă consecinţele celor 30 de ani de război, reconstruind ţara. În anul 1977, Vietnam a devenit membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite - ONU. Dar după războiul îndelungat, ţara a fost grav distrusă. Din anul 1975 până în 1986, Vietnam s-a confruntat cu multe greutăţi. Consecinţele sociale lăsate de război, fluxul refugiaţilor spre străinătate, războiul la graniţa de Sud-Vest împotriva regimului de genocid Khmeri Roşi, războiul la graniţa de Nord, înconjurarea şi embargoul externi, calamităţile naturale des întâmplate... au pus Vietnamul la încercări extrem de grele. La începutul anilor 1980, criza economică - socială în Vietnam s-a agravat, în anul 1986, inflaţia a urcat până la 774,7%.

7 – Reînoire

Începând din 1986, Vietnam a început să-şi realizeze “Reînoirea” generală pentru a trece de dificultăţi şi se integrează treptat la nivel internaţional, dintre care reînoirea economică este pusă în primul loc. Vietnam a început să înfăptuiească reînnoirea totală a activităţilor economice–sociale în următoarele 3 direcţii principale:

- Schimbarea politicilor din limitarea sectorului privat într-o economie de multiple componente cu existenţa multor tipuri de posesie pentru dezvoltarea producerii şi ridicarea eficenţei economice, în care economia particulară este încurajată să se dezvolte.

- Schimbarea din mecanismul în care Statul monitorizează direct activităţile economiei prin planificări, ordonanţe şi subvenţiile statale într-o economie de piaţă cu administrarea Statului la nivelul macro, asigurând autostăpânirea afacerilor a fiecărei firme.

- Schimbarea din structura economică închisă, autarhică într-un sistem economic deschis atât interior cât şi exterior.

Aceste 3 direcţii ale Reînnoirii sunt concretizate cu următoare conţinuturi de bază:

- Reglarea structurii de investiţie - producţie, concentrarea în 3 programe economice de prioritate fiind hrană - alimente, bunuri de consum şi marfuri de export.

- Ştergerea mecanismului concentrării a birocraţiei şi a subvenţiei.

- Dezvoltarea economiei de marfă cu multiple componente.

- Diversificarea şi ridicarea eficenţei economiei exterioare, orientarea în export, înlocuirea importului cu marfurile produse intern cu eficenţă; atragerea capitaliştilor străini să investească în Vietnam.

- Politicile sociale corecte, valorificând factor uman pe baza asigurării echitabilităţii şi egalităţii între obligaţiile şi drepturile ale cetăţenilor, combinând bine dezvoltarea cu progresul social.

- Extinderea democraţiei, asigurând dreptul de a stăpâni şi valorificând capacitatea creativă şi potenţialitatea întreprinderilor şi a tuturor clase sociale.

Planurile cincinale (1986-1990), (1991-1995), (1996-2000) şi (2001-2005) au accentuat şi reglat permanent ţintele dezvoltării economice-sociale conform direcţiei Reînnoirii. Vietnam a abandonat modelul de economie concentrată, subvenţionată şi birocratică, a preconizat să-şi dezvolte economia de mărfuri cu multiple componente, funcţionându-se conform mecanismului de piaţa, având administrarea Statului cu orientare socialistă. Producerea mărfurilor nu se opune Socialismului, ci este succesul dezvoltării civilizaţiei umanităţii, existând obiectiv, necesar pentru construirea Socialismului, chiar în momentul în care Socialismul este deja construit.

Economia de piaţă cu orientare socialistă este modelul economic general al perioadei de tranziţie către Socialism în Vietnam, ea nu este economie de piaţă capitalistă, şi nici încă nu este economie de piaţă socialistă. Acest model este un nou tip de economie de piaţă în istoria dezvoltării economiei de piaţă potrivit condiţiilor şi caracteristicilor Vietnamului, respectând legile economiei de piaţă, în acelaşi timp, bazându-se şi fiind condus, controlat de principiile de natură ale Socialismului, pentru ţinta “Popor bogat, ţară puternică, societate echitabilă, democratică, civilizată”. Motivaţia comună a dezvoltării ţării este marea solidaritate naţională, îmbinarea armonioasă a intereselor individuale, colective şi sociale.

În procesul construirii şi dezvoltării economiei de piaţă cu orientare socialistă în Vietnam, factorii şi uneltele economiei de piaţă sunt folosite, dezvoltate pentru a construi Socialismul, proprietătile socialiste a economiei se formează treptat clar în perioada de tranziţie către Socialism. Aceasta este economia de piaţă administrată de Stat de drept socialist, prinzând şi aplicând în mod creativ tendinţele de mişcare obiective ale economiei de piaţă, primind prin selectare succesele civilizaţiei lumii, valorificând la maxim rolul pozitiv al economiei de piaţă şi în paralel limitând la maxim defectele caracterului său spontan, pentru a se integra în lume, a prescurta procesul industrializării şi modernizării, tranzitându-se treptat spre Socialism.

În economia de piaţă orientată spre Socialism, raporturile de producţie se reînnoiesc şi se perfecţionează neoprit, potrivindu-se cu caracterele şi nivelurile de dezvoltare ale forţelor de producţie, ca să elibereze de tot şi să împingă la dezvoltare rapidă forţele de producţie,  ameliorând  repede  nivelul  de  trăi  al  populaţiei,  creând unanimitate din ce în ce mai mare în societate, atragând la maxim toate sursele pentru dezvoltare, menţinând stabilitatea politică-socială. Toate componentele economice sunt părţile economiei de piaţă cu orientare socialistă, egale în faţa legii, dintre care sectorul statal ţine rolul decisiv. Se realizează distribuţia după muncă, eficenţă economică şi nivelul contribuţiei în producere şi afaceri. Prin bunăstarea socială se realizează egalitate în distribuire pentru a crea motivaţia dezvoltării economice-sociale.

Statul administrează, orientează dezvoltarea, crează mediu favorabil de investiţie şi afaceri prin strategii, planificare, planuri, mecanisme, politici şi unelte economice pe baza respectării regulilor pieţii, potrivite cu orientarea socialistă şi integrarea în economia internaţională. Statul asigură o concurenţă sănătoasă, egală, transparentă, disciplinată şi potrivită cu regulile economiei de piaţă, în paralel să aibă grijă de construire a unui important sistem de infrastructură economică-socială, asigurând caracterul nestrămutat şi pozitiv al echilibrelor macroeconomice, limitând riscuri şi afectări negative ale mecanismului pieţii.

Vietnam s-a schimbat dintr-o economie închisă într-o economie deschisă, independentă şi autostăpânită, în paralel luând în mod activ iniţiativa de a se integra în economia internaţională, îmbinând forţa internă şi ceea externă, forţa naţională cu ceea epocală în condiţiile noi, creând forţa generală pentru industrializare şi modernizare, dintre care forţa internă este decisivă, iar ceea externă joacă rolul foarte important, întărindu-o pe cea internă.

Reînnoirea a schimbat radical faţa ţării şi a condus la realizările de importanţă strategică cu semnificaţie istorică. Într-adevăr, Vietnam a menţinut o rată medie anuală de creştere  a  PIB-ului  de  7,5%  în  ultimii  20  de  ani,  la unele marfuri, este  unu dintre cei mai mari exportatori pe piaţa mondială precum: orez,  cafea,  piper,  caju,  produse  acvatice,  cauciuc  natural, îmbracăminte, încălţăminte, mobilă..., ritmul creşterii schimburilor  comerciale  externe  a  atins  aproape  20%/an. Peste 160 de miliarde de USD de investiţii străine directe în aproape 10.000 de proiecte au fost atrase în Vietnam dinspre peste 80 de ţări şi teritorii. Peste 50 de creditori bilaterali şi multilaterali i-au oferit Vietnamului aproape 50 de miliarde de USD ajutor public pentru dezvoltare. În acelaşi timp, nivelul de trai al populaţiei s-a îmbunătăţit constant, indicatorul PIB/cap-locuitor a crescut de la 200 USD în 1990 la 1.024 USD în anul 2008, speranţa medie de viaţă de la 63 de ani în anul 1990 a crescut până peste 72 de ani în anul 2008, proporţia oamenilor de la 15 ani în sus care ştiu să citească şi să scrie a ajuns la 95%. Indicele dezvoltării umane (HDI) al Vietnamului a fost îmbunătăţită neoprit, de la sub nivel mediu (0,498) în anul 1991 ajungând la nivel mediu (0,733) în anul 2008, clasificat în locul al 105-lea dintr-un total de 177 de ţări clasificate, toate aspectele vieţii populaţiei au fost îmbunătăţite permanent. În 2006, Vietnam a îndeplinit, cu 10 ani mai devreme, obiectivele milenare privind reducerea sărăciei stabilite de ONU. În ciuda multor dificultăţi şi obstacole în calea dezvoltării, Vietnamul este ferm angajat în industrializarea si modernizarea naţională, în scopul de a ieşi repede din sub-dezvoltare şi de a deveni o ţară esenţial industrializată în anul 2020.

Pe plan politic, sistemul politic al ţării care funcţionează după principiul "Partidul conduce, Statul administrează, Poporul stăpâneşte", a fost şi este treptat reînnoit în direcţia din ce în ce mai democratică şi dinamică, menit să construiească şi perfecţioneze în mod treptat democraţia socialistă, asigurând că puterea aparţine poporului. Adunarea Naţională realizează mai bine funcţiile legislative, supraveghează şi decide probleme importante ale ţării, activităţile sale sunt mai frecvente, mai democratice,  discuţiile  şi  schimburile  sale  interne  de  părere sunt mai drepte şi vitale, contactele cu alegători sunt întărite... Numărul instituţiilor centrale ale Guvernului a fost redus de la 76 la 30, cel provincial de la 40 la 20, cel de district de la 20 la mai puţin de 10. În general, administrarea şi conducerea Guvernului şi a autorităţilor de toate nivelele sunt din ce în ce mai rapide, punctuale şi eficiente.

Pe plan extern, se aplică o politică de deschidere, de diversificare şi multilateralizare a relaţiilor, de integrare regională şi internaţională în mod activ. Vietnam este prieten şi partener credibil cu toate ţările din lume. Politica stabilă, independenţa, suveranitatea şi mediul de pace au fost bine întreţinute, apărarea naţională şi securitatea au fost consolidate. Relaţiile internaţionale s-au extins, poziţia Vietnamului s-a înălţat în continuare pe scena internaţională, Vietnam are relaţii diplomatice cu 182 de ţări din lume şi relaţii comerciale cu 220 de ţări şi teritorii. În prezent, Vietnam este membru activ al multor organizaţii şi forumuri internaţionale, regionale precum ONU, OIF, ASEAN, APEC, ASEM, OMC... şi membru non-permanent al Consiliului de Securitate al ONU din 2008.

8 - Relaţia Vietnam - România

Relaţia de prietenie şi cooperare Vietnam-România a fost stabilită în data de 03.02.1950. Această legătură tradiţională a continuat să se consolideze şi dezvolte în timp, în plan politic, economic, comercial, cultural, educativ. Poporul vietnamez este recunoscător Poporului român pentru sprijin şi asistenţă semnificativă în timpul luptei pentru independenţă şi unificare. Peste 3.000 de vietnamezi instruiţi în diverse specializări la nivel universitar şi post-universitar în România sunt simbolul afinităţii tradiţionale dintre cele două popoare, care contribuie activ la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor bilaterale. Relaţiile politice de încredere şi cooperare dintre cele două ţări au fost consolidate continuu, creând baza politică favorabilă pentru dezvoltare economică – comercială eficientă. Cele două ţări menţine consultări politice pe probleme internaţionale şi cooperare în cadrul forumurilor multilaterale şi regionale, în special ASEM. Vizita oficială în Vietnam al Preşedintelui României Ion Iliescu (16-18/02/2002) şi cele în România ale Preşedintelui Vietnamului Tran Duc Luong (16-17/10/2003) şi Preşedintelui Adunării Naţionale vietnameze Nguyen Phu Trong (17-20/06/2008) sunt evenimente de importanţă semnificativă, generând noi impulsuri puternice în relaţiile dintre Vietnam şi România. Cu toate acestea, în pofida unei creşteri a volumului schimburilor comerciale de 20 milioane USD în 2002 la 88 de milioane USD în 2008 (în care Vietnam exporta 77,6 de milioane USD), aceasta rămâne cu mult sub potenţial. Prin semnarea Acordului de cooperare economică bilaterală în recenta vizită oficială în România a E.S. Dlui. Pham Gia Khiem, Vice Prim-ministru şi Ministru al Afacerilor Externe al Vietnamului (23-25/06/2009), s-a deschis o nouă etapă promiţătoare cu direcţiile de acţiune trasate precum promovarea schimburilor comerciale, culturale şi educaţionale, tehnologia petrolului şi gazului.

CAPITOLUL III

Cultura vietnameză

Vietnam are o comunitate culturală destul de răspândită, a fost formată în prima jumătate a primului mileniu î.H. Acea este comunitatea civilizaţiei Dong Son, având identităţi speciale separate dar în paralel şi multe caracteristici culturale tipice ale regiunii Asia de Sud-Est şi culturii orezului. Civilizaţia Dong Son este legată de perioada naşterii primului stat embrionar al Vietnamului sub forma comunităţii inter-sate şi super sat în vederea apărării de inamici şi construirii digurilor pentru cultura udă a orezului, de atunci triburile primitive s-au dezvoltat şi au devenit popor.

Perioada Civilizaţiei Van Lang - Au Lac (din secolul 10 î.H. până în secolul 1 î.H.) a fost în epoca cuprului iniţială, parcurgând 18 generaţii de regi Hung şi este considerată fiind primul vârf al istoriei culturale a Vietnamului, cu creativitate tipică fiind toba de cupru Dong Son şi tehnica cultivării ude a orezului stabilă.

Perioada opunerii dominării chineze cu carateristica principală fiind existenţa în paralel a două tendinţe - transformarea după stilul Han şi împotriva transformării după stilul Han.

Perioada Dai Viet – Mare Viet (din secolul 10 până în secolul 18) este al-2-lea vârf al culturii vietnameze. Parcurgând generaţiile statelor feudale independente, mai ales cu 2 repere: dinastiile Ly-Tran şi dinastia Le, cultura vietnameză a fost radical reconstruită şi s-a sublimat repede cu primirea marilor influenţe ale Budismului şi Confucianismului. Parcurgând perioadele până când s-a terminat regimul colonialiştilor francezi, se vede o tricotare culturală între două tendinţe europenizare şi împotriva europenizării, o luptă între cultura patriotă şi cultura colonialiştilor.

Perioada culturală vietnameză modernă şi-a luat forma din anii 1920-1930. Cu o integrare din ce în ce mai profundă în civilizaţia lumii moderne şi în paralel cu păstrarea şi valorificarea identităţii naţionale, cultura vietnameză a obţinut noi vârfuri. Caracteristic eminent al culturii vietnameze este patriotism absorbit adânc şi acoperând toate domeniile vieţii sociale. Factorii de comunităţi din perioada primitivă au fost devreme   uniţi,   devenind   baza   dezvoltării   doctrinei   patriote   şi   a conştiinţei naţionale. Din cauza războiului permanent, Vietnam nu prea are construcţii grandioase culturale-artistice, chiar dacă ar avea, ele nefiind prezervate integral.

 1 - Filozofie şi ideologie

La început au fost nişte factori naturali rudimentari despre materialism şi dialectică, ideologia vietnamezilor a fost amestecată cu credinţă. Dar provenind din originea culturală agricolă, diferându-se de cea cu originea culturală nomadă, cultura vietnameză respectă mai mult pe stabilitate decât mobilitate, în plus are multe legături cu fenomene naturale, ideologia filozofică vietnameză dă atenţii speciale deasupra relaţiilor, dintre care produsele tipice sunt teoria negativităţii – pozitivităţii (Yin-Yang) şi a celor cinci elemente de bază (nu seamănă integral cu cea chinezească) şi cea mai clară manifestaţia concretă este stilul de viaţă a echilibrelor orientată spre armonie. După aceea, datorită multor ideologii budiste, confucianiste, taoiste, s-a armonizat şi vietnamizat, constribuind la dezvoltarea societăţii şi culturii vietnameze. În special, călugării budişti din perioada dinastiei Tran s-au gândit şi au rezolvat aproape toate problemele filozofice puse de Budism (inima şi Buddha, da şi nu, viu şi mort...), într-un mod deosebit şi separat.

Ideologia Marxistă-Leninistă a pătruns în Vietnam în anii 1920-1930 şi combinându-se cu doctrina patriotă, a devenit forţa motoare a schimbării istoriei, înaintând ţara spre independenţă, democraţie şi Socialism. Simbolul aceastei perioade este Ho Şi Min, eroul naţional, faimosul ideolog şi personaj cultural al lumii.

Deşi nu are un sistem propriu de argumentare filozofică şi ideologică, Vietnamul are filozofii de viaţă şi ideologii potrivite poporului său. Societatea argricolă cu caracteristica unei comunităţii sătenilor a creat natura deosebită a vietnamezilor. Aceasta este modul gândirii mai dualiste, concrete, empirice, sentimentale decât raţionale, se preferă imagini decât concepte, dar este flexibilă şi activă, usor de fuzionat, usor de adaptat. Aceasta este un stil de trai cu  sentimente profunde, o solidaritate în clanul, în satul şi între satele. Aceasta este un mod de activitate cu tendinţa de a rezolva lucrurile în mod potrivit, echilibru, cu sprijinul relatiilor, reacţionare desteptă, luând uşurinţa învingând forţa. Vietnamezii respectă cuvântul “Om”, îmbină atent “Om” cu “Sentiment”, “Om” cu “Virtute”, ridicându-le ca baza liniei conducerii şi salvării ţării. În gândul lor, prin cuvântul “Loialitate” se înţelege că loialitatea faţă de ţara este mai presus decât faţă de rege, se respectă cuvântul “Pios” dar nu se limită doar în cadrul familiei. Cuvântul “Fericire” se află şi el în primele locuri ale scării valorilor vieţii.

2 - Obiceiuri

În general, vietnamezii sunt realişti, preferă siguranţă. Mâncările vegetale şi produsele acvatice ţin mare pondere din mesele zilnice. Fierberea este un mod de găti deosebit al vietnamezilor. Dar modul lor de preperare a mâncării este bogat din punct de vedere sintetic, combinând multe materii prime şi condimente. De obicei, vietnamezii folosesc materiale textile de originea plantelor, cu culorile maro, indigo, neagră. Îmbrăcămintele bărbăteşti s-au dezvoltat de la purtarea scutecului la îmbrăcarea cămăşilor şi pantalonilor. În trecut, femeile se îmbrăcau cu brasieră şi fuste, bluza lungă tradiţională a lor s-a transformat astăzi în tunica modernă, în afara de acestea, mai sunt şi fularul, pălăria conică. Casele vietnamezilor antice sunt legate de mediul cu multe fluvii, râuri şi apă (case pe catalige, cu acoperiş curbat), după aceea, s-au transformat în casele având perete din argilă mestecată cu paie şi ramă împletită din bambus, sus se acoperă cu paie, principalele materii prime sunt bambus, lemn. Casele nu sunt prea înalte ca să reziste la vânt şi uragan, faţada caselor se deschide spre Sud ca să evite căldura şi frigul. Toate obiceiurile de căsătorie şi de înmormântare, sărbătorile şi ceremoniile din Vietnam sunt legate de caracterul unei comunităţi a sătenilor şi intersate. Vietnam este ţara sărbătorilor şi ceremoniilor în tot anul, mai ales primavara... Fiecare regiune are sărbători şi ceremonii proprii, cele mai importante sunt sărbători agricole (rugarea ploilor, coborârea în câmp, orezul nou...), sărbători profesionale (mulare de cupru, forjare, petarde, curse de bărci...). În  afara  de  acestea  mai  sunt  ceremonii  de  comemorare  a eroilor care au făcut fapte vitejeşti pentru ţară, sărbători religioase - culturale (sărbătorile pagodei). Sărbătorile au două părţi: partea rituală poartă sensul rugării şi mulţumirii, partea de sărbătoare cu activităţi culturale comunitare având multe jocuri, concursuri populare.

3 - Credinţe şi religii

Din perioada antică, credinţele populare vietnameze deja au cuprins credinţa bogaţiei cerealelor, credinţa de venerare a naturii şi a oamenilor. Oamenii trebuie să se înmulţească, recoltarea trebuie să fie bună ca să menţină şi să dezvolte viaţa, de aceea a apărut credinţa bogaţiei cerealelor. Cultivarea udă a orezului depinde de mulţi factori naturali, de asemenea s-a creat credinţa de venerare a naturii. În Vietnam, aceasta este credinţa multi-geniilor cu precăderea spre genurile feminine, se cinstesc şi animale şi plante, mai ales orezul. Vietnamezii se recunosc singur că aparţin clanului Hong Bang şi rasei Zână - Dragon. Hong Bang este numele unui tip de pasăre acvatică  mare,  zâna  este  abstractizarea  unei  rase  de pasăre care naşte ouă, dragon este abstractizarea şerpilor şi crocodililor.

În credinţă de venerarea oamenilor, cel mai răspândit este obiceiul de a cinsti strămoşii care a devenit aproape ca un fel de religie a vietnamezilor. Vietnamezii ţin cont de ziua trecerii în nefiinţă, decesul este o ocazie de cinste mai mult decât cea de naştere. Toate familiile cinstesc Stăpânul pământului - geniul care păzeşte casele lor, meţine fericirea tuturor familii. Toate satele cinstesc geniul satului, cel care administrează şi apără tot satul (de obicei, onorând oamenii care au făcut fapte vitejeşti de a înfiinţa satul, de a găsi o profesie sătenilor, sau eroii naţionali care s-au sacrificat sau au decedat în sat). Toată ţara cinsteşte strămoşul regal, există ziua cinstirii strămoşului comun - Sărbătoarea pagodei Hung. Spre deosibire de cinstirea celor 4 nemuritori este cinstirea valorilor foarte frumoase ale poporului: sfântul Tan Vien (împotriva înundaţiei), sfântul Giong (împotriva invadatorilor), Chu Dong Tu (un sărac care a insistat să facă mare bogăţie împreună cu nevasta), doamna Lieu Hanh (a lăsat Cerul Celest, coborând în pământ ca să fie o femeie normală doritoare de fericire).

Probabil Budismul a fost introdus direct din India prin mare în Vietnam în jurul secolulului 2. Budismul vietnamez nu scapă ci pătrunde în lume, este legat de rugarea talentului, bogaţiei, fericirii şi longevităţii mai mult decât de părăsirea lumii reale. Când a intrat Budismul din China, călugării vietnamezi au început să studieze mai aprofundat despre Budism, dar între timp s-au format şcolile budiste separate precum Thien Tong Truc Lam respectând Buddha în suflet. Peridoada dinastiilor Ly-Tran, Budismul a fost foarte răspândit dar tot a primit şi Confucianism, Taoism, creând faţa culturală cu trăsătura coexistenţei celor trei religii. Budismul este foarte apropiat de vietnamezii, sunt 3 milioane de budişti credincioşi şi cam 10 milioane de persoane care vizitează pagodele des pentru rugare.

În perioada sub dominarea chineză, Confucianismul încă nu avea un loc în societatea vietnameză. Până în anul 1070, regele Ly Thai To a înfiinţat Van Mieu (Templul Literaturii) pentru cinstirea lui Confucius, atunci  se poate considera că a fost primit oficial. Din secolul 15, datorită nevoii de a construi o ţară unită administrată concentrat, o societate ordonată, Confucianismul a înlocuit Budismul, devenind religia naţională în dinastia Le. Confucianismul se ţinea bine de mecanismul politico-socială, de regimul învăţării şi examinării, de clasa confucianiştilor, încet ocupa viaţa spirituală a societăţii. Dar Confucianismul a fost primit prin factori separaţi, mai ales politico-morali, nu întregul sistem.

Taoismul a pătruns în Vietnam cam la sfârşitul secolului 2. Cu teoria inacţiunii care poartă ideologia opunerii dominatorilor, a fost folosit ca armă pentru a opune invadatorilor nordici. El are şi mulţi factori legendari, misterioşi, de aceea se potrivea cu subconştienţa oamenilor şi credinţele primitive. Mulţi confucianişti antici au preferat tendinţele taoiste de linişte şi libertate. Dar de mult timp, Taoismul a devenit o religie ne-existentă, lăsând doar urme în credinţa populară.

Creştinismul a ajuns în Vietnam în secolul 17 ca un intermediu al culturii occidentale şi a colonialismului. El a profitat de ocazia    favorabilă  fiind  criza  regimului  feudal,  decandenţa  Budismului  şi impasul Confucianismului ca să devină o consolare spirituală pentru o parte a populaţiei dar într-o lungă perioadă, nu putea să se înţeleagă cu cultura vietnameză, a fost obligat să lase pe religioşii săi făcându-şi altar în casă. Doar când s-a absorbit evanghelia în sânul poporului, de abia atunci are loc în Vietnam, în prezent sunt 5 milioane de catolici şi o jumătate de milion de protestanţi.

Islamul a fost propovăduit în Vietnam destul de devreme, majoritatea adepţilor Islamului sunt oameni din etnia Cham în centrul regiunii de mijlociu, cu peste 60 de mii de adepţi.

Caodaismul a apărut în Vietnam din anul 1926. Palatului Sfânţilor Tay Ninh este centru de reuniune a caodaiştilor în Sudul ţării, aceştia sunt peste 2 milioane.

Religia Hoa Hao a apărut în Vietnam în anul 1939. Adepţii săi sunt peste un milion, majoritatea sunt în Vestul regiunii de Sud a ţării.

Relegiile din afara care s-au propovăduit în Vietnam nu au făcut să se piardă credinţele populare locale ci s-au amestecat făcând ca ambele părţi să aibă modificări. De exemplu, Confucianismul nu a putut să uimilească rolul femeilor, cinstirea Matriarhatului este foarte răspândită.  Caracterele  multi-genii,  democratice,  comunitare  au  fost exprimate prin cinstirea strămoşilor, cinstirea multor cuplurilor de sfânţi şi genii. O pagodă nu este doar pentru cinstirea lui Buddha ci şi a altora (inclusiv sfânţii şi oameni reali). Dreptul libertăţii credinţelor, dreptul activităţilor religoase sunt respectate şi legale în Vietnam, fiind stipulate în Constituţia şi asigurate în realitate. Numărul adepţilor, călugărilor şi bazelor de cult în Vietnam se înmulţesc zi de zi. În prezent, aproximativ 62.000 de călugări şi aproape 20 de milioane de persoane participă la activităţi religioase în 22.354 baze de cinstire religioase în Vietnam.

4 - Limba, literatura şi arta

Limba vietnameză aparţine ramurii Mon-Khmer a sistemului limbilor Asia de Sud-Est, pe urmă s-a transformat în limba Viet-Muong (sau limba vietnameză antică) şi după aceea s-a despărţit. În aproape o mie de ani sub dominarea invadatorilor chinezi şi sub dinastiile feudale, limbajul oficial fiind   literele   chinezeşte,  dar  era  şi  perioada  în  care  limba vietnameză şi-a exprimat puterea trăirii şi dezvoltării. Literele chinezeşte erau citite cu metoda vietnamezilor şi erau vietnamizate prin multe modalităţi creând multe cuvinte vietnameze uzuale. Limba vietnameză s-a dezvoltat în diversitate, ajungând la crearea sistemului literelor care înregistrează sunetele limbii vietnameză pe baza literelor chinezeşte în secolul 13, care se numesc literele Nom. În perioada coloniştilor francezi, literele chinezeşte au fost treptat eliminate, înlocuindu-se cu limba franceză care se folosea ca limba administrativă şi educativă. Dar datorită alfabetului naţional, cu avantajul de simplicitate de formă, de structură, de scriere şi citire, proza limbii vietnameze moderne s-a format adevarat, primind favorabil influenţele pozitive ale limbilor şi culturilor occidentale. Alfabetul naţional este produsul unor misionari catolici occidentali, dintre care Alexandre de Rhodes a cooperat cu câţiva vietnamezi, sprijinindu-se pe alfabetul latin ca să înregistreze sunetele limbii vietnameze în propagarea catolicismului în secolul 17. Alfabetul naţional încet s-a perfecţionat, universalizat, devenind unealtă culturală importantă. La sfârşitul secolului 19, au fost publicate cărţi, ziare cu alfabetul naţional. După Revoluţia din August (1945), limba vietnameză şi alfabetul naţional au obţinut poziţia unică, dezvoltându-se în toate domeniile, toate nivelele de învăţământ, a reflectat toate realităţile vieţii. Limba vietnameză este limba mono-silabică dar vocabularul său este foarte concret, divers, bogat în sunete şi imagini, uşor de schimbat, cu precădere spre expresivitate simbolică şi sentimentală.

Literatura vietnameză a apărut destul de cât devreme, având 2 elemente care sunt literatura populară şi literatura scrisă. Literatura populară ocupă poziţia importantă în Vietnam, a făcut fapte vitejeşti pentru a menţine şi dezvolta limbajul popular, întreţinând spiritul poporului. Compunerile populare conţin basme, epopei, mituri, legende, bancuri, ghicitoare, proverbe, cântece populare... cu multiple culori ale etniilor în Vietnam. Literatura scrisă s-a născut cam din secolul 10. Până la începutul secolului 20, au existat două componente în paralel: literele chinezeşte (conţin poezii şi proze) şi literele Nom (are aproape doar poezii, păstrând multe piese mari). Literatura antică a creat  nişte  capodopere precum Povestea lui Kieu (Nguyen Du), Chinh Phu Ngam (Đang Tran Con), Quoc Am Thi Tap (Nguyen Trai)… Din anii 1920, literatura scrisă a compus doar în limba vietnameză prin alfabetul naţional, având reînnoiri profunde de forme şi tipuri ca romane, poezii noi, poveşti scurte, piese teatrale... şi diverse tendinţe artistice, în paralel s-a dezvoltat rapid, mai ales după Revoluţia din August. Despre conţinut, majoritate sunt pe linia literaturii patriote, neînfricate faţa de invadatori şi aceea a literaturii contra-feudaliste, criticând vicile şi defectele societăţii. Toţi marii poeţi ai poporului erau mari umanişti. Literatura vietnameză modernă s-a dezvoltat de la romantism la realism,   de la eroism revoluţionar extinzându-se în toate aspectele vieţii, intrând în viaţa cotidiană şi căutând valorile reale ale oamenilor.

Vietnam are aproximativ 50 de instrumente muzicale populare, dintre care setul de baterii este cel mai răspândit, cel mai divers şi având originea cea mai veche (gonguri de cupru, instrumente muzicale din marmură, din bambus...). Setul răspandit de instrumente muzicale de suflat este flaut şi nai, setul instrumentelor muzicale de cord cel mai deosebit este monocord (dan bau) şi “dan day”. Felurile şi melodiile folclorice vietnameze sunt foarte diverse în toate regiuniile de Nord, Mijlociu şi Sud.

Arta teatrală tradiţională are Cheo, Tuong şi la începutul secolului 20, a mai apărut Cai Luong în Sudul ţării. Marioneta acvatică este o artă teatrală tradiţională deosebită din perioada dinastiei Ly. Arta teatrală vietnameză în general poartă    caracterul expresivităţii simbolice, sentimentale, folosind tehnica de condiţionare şi este bogată în caracter liric. Teatrul tradiţional face schimburi strânse cu spectatorii şi sintetizează tipurile de dans şi muzică. Dansul vietnamez are puţine mişcări puternice, pline de  linii curbice şi moi, picioarele inchise, majoritatea sunt mişcările mâinilor.

Sculptura pe marmură şi cupru, ceramica au apărut foarte devreme, cam 10.000 de ani î.H. Ulterior, ceramica cu email, sculptura din lemn, încrustarea lemnului cu scoici, pictura din lemn cu lac de lustruit, pictura de mătase şi pictura de hârtie s-au dezvoltat la un nivel artistic superior. Artele plastice vietnameze pun importanţă în exprimarea stării sufleteşte, simple în formă, folosind multe tehnici de stilizare şi de evidenţiere.

Actualmente în Vietnam există 2.014 de vestigii culturale, istorice recunoscute de Stat şi 5 vestigii recunoscute de UNESCO ca patrimonii culturale ale lumii, care sunt fosta capitală Hue, muzica rituală  din Palatul  regal  Hue, cartierul medieval  Hoi An, localitatea sfinţilor My Son, gongurile din Tay Nguyen. Majoritatea  arhitecturii antice rămase sunt pagode-turnuri din perioada dinastiilor Ly-Tran, palatul şi stelele din dinastia Le, casele comunale din secolul 18, cetatea şi mormânturile regale din dinastia Nguyen và şi turnurile etniei Cham.

În secolul 20, în contact cu culturile occidentale, mai ales după recâştigarea independenţei, noi tipuri de artă ca teatru modern, fotografie, cinematografie, dans şi muzică modernă s-au născut şi dezvoltat repede, obţinând mari succese cu conţinutul care reflectează realităţile vieţii şi revoluţiei. În prezent, în toată ţara există 191 grupuri de artă profesionale, 26 studio-uri şi companii de film, cu 28 filme şi 49 filme documentare care au primit premii internaţionale, toate cele 64 provincii şi oraşele centrale au radio-televiziune proprie./.